Florin Secureanu, fostul manager Malaxa este URMARIT PENAL

Florin Secureanu, fostul manager Malaxa este URMARIT PENAL
09/12/2016, 07:16, by , in Justitie, Top News

Fostul director al Spitalului ”Malaxa” este pus sub urmarire de catre procurorii DNA, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si delapidare, se arata intr-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, in perioada in care Secureanu detinea functia de manager al Spitalului ”Nicolae Malaxa”, acesta obisnuia sa sustraga ”aproape zilnic” sume de bani din casieria spitalului.

Suma totala delapidata este evaluata la 1.944.594 de lei.

Suspectul Secureanu Adrian Florin a detinut functia de manager al spitalului clinic Nicolae Malaxa din Bucuresti, in perioada 2007 pana la data de 29 noiembrie 2016, fiind numit in functie de catre Primaria Municipiului Bucuresti, autoritate publica in subordinea careia se afla spitalul.

In perioada mai 2009 – noiembrie 2016, suspectul Secureanu Adrian Florin a conceput si a pus in aplicare o schema prin care sustragea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului. Din probele administrate a rezultat ca s-au emis facturi pentru un numar de 1075 zile, ceea ce inseamna ca suspectul si-a insusit, in 1075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului.

Suma totala delapidata este evaluata la 1.944.594 lei, ceea ce reprezinta si prejudiciu cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa. comunicat DNA

Pentru a-si ascunde urmele, Florin Secureanu obisnuia sa ii puna pe cei din serviciul financiar- contabil sa intocmeasca in fals facturi si chitante justificative.

Pentru a justifica in documentele financiar-contabile ale institutiei publice sumele de bani astfel delapidate, suspectul Secureanu Adrian Florin a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar – contabil, serviciul achizitii, serviciul administrativ), sa intocmeasca in fals documente justificative (facturi si chitante).

In acest scop, directorul spitalului s-a folosit de doua societati comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT si prestatori de servicii de reparatii si mentenanta calculatoare ai spitalului.

In realitate, aceste doua societati nu au avut niciodata contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa si in consecinta nu au prestat niciun serviciu si nu au livrat niciun fel bunuri institutiei publice.comunicat DNA

Pe langa aceste sustrageri din casieria spitalului, Secureanu impreuna cu mai multi apropiati obisnuiau sa faca deplasari prin Europa, America, Asia si Romania, cheltuielile fiind suportate de catre o societate comerciala care avea atribuite contracte de achizitie directa cu spitalul.

Totodata, in perioada 20 mai 2011 – noiembrie 2016, in mod repetat, suspectul Secureanu Adrian Florin a pretins unei societati comerciale care avea atribuite contracte de achizitie directa cu spitalul, sa ii plateasca o serie de deplasari pe care el si apropiati ai sai le faceau in strainatate si in tara. Astfel, societatea comerciala a platit unei agentii de turism suma de 801.138 lei pentru un numar de 470 de deplasari ale suspectului si ale apropiatilor sai.

Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului si apropiatii sai, platite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat in achizitionarea de bilete avion, cazare, inchirieri auto, mic dejun, etc. Destinatiile au fost variate, atat in Europa, America, Asia, cat si in Romania.

comunicat DNA

Pe 29 noiembrie, mai multe documente referitoare la incheierea unor contracte au fost ridicate de la Spitalul ”Malaxa” de catre procurorii DNA. In cursul aceleiasi zile, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe Florin Secureanu din functia de manager al spitalului.

About itv1newsowner

Main menu